Blog

Tot ce trebuie să știi despre serviciul de închiriere imprimante. Ghid complet pentru companii

inchiriere imprimante

Imprimantele și copiatoarele sunt extrem de importante în activitatea zilnică a multor companii. Aceste echipamente nu numai că susțin sarcinile administrative și procesele operaționale, dar și contribuie semnificativ la organizarea fluxurilor de lucru și la creșterea productivității echipei.

De la contracte și documente interne, la materiale de prezentare și facturi, nevoia de imprimare, copiere și scanare este una generală, indiferent de domeniul de activitate sau dimensiunea companiei.

Achiziția unei imprimante însă, vine la pachet cu cheltuieli care nu pot fi neglijate:

  • Costurile inițiale pot fi ridicate, mai ales dacă ai nevoie ca echipamentul să aibă funcții multiple precum scanare, copiere sau printare color
  • Eventualele reparații și înlocuirea periodică a consumabilelor pot genera cheltuieli suplimentare neprevăzute
  • Având în vedere ritmul accelerat al inovațiilor tehnologice, echipamentele pe care le cumperi pot deveni într-un timp scurt învechite

În acest context, serviciul de închiriere imprimante reprezintă o alternativă eficientă și accesibilă care elimină nevoia de a achiziționa echipamente noi costisitoare. În loc să investești în imprimante proprii, poți beneficia de echipamente de ultimă generație optând pentru un abonament lunar fix care acoperă tot ce ai nevoie, de la livrarea la sediu, instalare și suport tehnic, până la consumabile, mentenanță și service.

În acest articol, îți punem la dispoziție un ghid complet prin intermediul căruia vei afla ce înseamnă și ce presupune serviciul de închiriere imprimante de la Copier Service, care sunt avantajele lui și cum poți închiria o imprimantă în doar câțiva pași simpli.

Ce înseamnă serviciul de închiriere imprimante?

Serviciul de închiriere imprimante este o soluție practică și eficientă care îți oferă acces la echipamente performante de scanare, imprimare și copiere, fără să fie nevoie să le achiziționezi.

Așadar, în loc să investești o sumă considerabilă într-un echipament propriu, ai opțiunea de a plăti lunar o sumă fixă, care include întreținerea, reparațiile și consumabilele aferente (mai puțin hârtia).

Dacă te întrebi cât de rentabil este acest serviciu, gândește-te că investiția inițială pe care trebuie să o faci pentru a cumpăra o imprimantă performantă se poate ridica la câteva mii sau zeci de mii de lei. Iar la această investiție inițială mare, adaugă lunar cheltuielile aferente consumabilelor și chiar costuri extra de întreținere sau reparații.

Prin comparație, abonamentul pentru închirierea unei imprimante îți oferă toate aceste beneficii într-o factură lunară fixă, complet deductibilă, fără să ai surpriza unor costuri neașteptate.

Ce include serviciul de închiriere imprimante de la Copier Service?

Cu o experiență de peste 17 în domeniu, echipa Copier Service îți oferă soluții optime de imprimare, la costuri lunare fixe, având o gamă diversă de abonamente personalizate de închiriere imprimante care includ echipamente performante și posibilități de scanare, copiere și imprimare monocrom și color, în funcție de volumul de imprimare și nevoile tale.

În costul total al oricărui tip de abonament ales, vor fi întotdeauna incluse următoarele facilități:

  • Consultanță personalizată și sfaturi pentru alegerea celor mai potrivite echipamente pentru tine: echipa noastră te va consilia să alegi abonamentul care se va plia cel mai bine pe activitatea și nevoile tale de imprimare.
  • Imprimante performante: îți punem la dispoziție modele moderne și fiabile care pot gestiona volume de lucru diverse, de la câteva sute de pagini printate lunar, până la posibilitatea de a printa nelimitat.
  • Transport și instalare gratuite: Echipamentele sunt livrate direct la sediul companiei tale în termen de 48 de ore, sunt instalate, fără să fie nevoie să plătești nimic în plus.
  • Instruirea gratis a personalului: Echipa ta beneficiază de suport tehnic și instrucțiuni clare pentru utilizarea eficientă a echipamentelor.
  • Service complet, intervenție rapidă și înlocuirea echipamentului în caz de defecțiune: Orice defecțiune este remediată rapid, iar costurile de reparație și piesele sunt incluse în costul lunar al abonamentului.
  • Consumabile: Tonerul și alte consumabile sunt asigurate de noi. Excepția o face doar hârtia.

Avantajele închirierii imprimantelor pentru companii

Dacă optezi pentru serviciul de închiriere imprimante pus la dispoziție de Copier Service, beneficiezi de:

  • Costuri transparente: În loc să aloci sume mari pe achiziții și mentenanță, plătești un abonament fix lunar care acoperă totul. Astfel ai predictibilitate financiară și poți să-ți bugetezi mai eficient activitățile.
  • Tehnologie de ultimă generație: beneficiezi de cele mai noi modele de imprimante, fără să fie nevoie să faci investiții costisitoare.
  • Zero griji legate de întreținere: Eventualele probleme tehnice sunt gestionate de către echipa noastră. Nu contează dacă ai nevoie de o reparație, de piese noi sau de reumplerea tonerului, toate sunt incluse în abonamentul lunar fix.
  • Flexibilitate adaptată nevoilor tale: Îți punem la dispoziție 12 tipuri de abonamente, adaptate diferitelor volume de imprimare, de la pachete pentru companii cu volume mici de imprimare (4000 pagini A4 lunar) până la imprimare nelimitată.

Pentru cine este potrivit serviciul de închiriere imprimante?

Serviciul se adresează companiilor de toate dimensiunile, de la startup-uri cu nevoi reduse de printare, până la companii sau instituții care au volume mari de documente. Este ideal pentru firmele care doresc să-și optimizeze costurile, să elimine cheltuielile nepredictibile și să beneficieze de echipamente performante fără investiții majore.

Cum funcționează procesul de închiriere a unei imprimante?

Pasul 1: Evaluarea nevoilor companiei

Dacă nu ești sigur care sunt nevoile tale de imprimare și nu știi pentru ce tip de echipament și abonament să optezi, ne poți solicita o ofertă personalizată și un specialist Copier Service analizează cerințele companiei tale, inclusiv volumul lunar de imprimare și funcționalitățile necesare (alb-negru, color, scanare, copiere) pentru a-ți recomanda un abonament personalizat.

Pasul 2: Alegerea abonamentului potrivit

Pe baza volumului de lucru, poți alege unul dintre cele 12 tipuri de abonamente oferite de Copier Service, care includ un număr specific de pagini sau opțiuni nelimitate, atât în varianta de imprimare monocolor, cât și în cea color sau mixtă.

Pasul 3: Semnarea contractului de închiriere

Contractul stabilește toate detaliile colaborării, inclusiv durata, costurile lunare și serviciile incluse, astfel încât să știi exact ce este inclus și cât vei plăti.

Pasul 4: Livrarea și instalarea echipamentului

Copier Service asigură transportul și instalarea echipamentelor direct la sediul companiei în termen de 48 h, împreună cu instruirea personalului.

Pasul 5: Utilizare și suport continuu

Pe durata contractului, compania ta beneficiază de suport tehnic, consumabile și reparații care sunt incluse în costul lunar al abonamentului, astfel încât să nu mai fie nevoie ca tu să te preocupi de eventualele cheltuieli extra.

Ce tipuri de abonamente îți punem la dispoziție?

Copier Service îți oferă o gamă variată de 12 abonamente personalizate pentru diferite nevoi și volume de printare:

  • Abonamente pentru volum mic – ideale pentru startup-uri sau birouri mici. De exemplu, 500 pagini color și 1000 pagini alb-negru lunar.
  • Abonamente pentru volum mediu – pentru firme cu activitate medie, abonamentul incluzând până la 7500 pagini alb-negru.
  • Abonamente pentru volum mare – pentru companii mari, care au nevoie să printeze 15.000 de pagini lunar.
  • Opțiuni nelimitate – îți punem la dispoziție echipamente multifuncționale precum Bizhub 227 sau Bizhub C308, care permit utilizare nelimitată la tarife fixe.

În concluzie, serviciul de închiriere imprimante oferit de Copier Service este o soluție completă, economică și flexibilă, adaptată nevoilor companiei tale. Acesta elimină cheltuielile inițiale, îți optimizează costurile și îți oferă acces la echipamente performante.

Contactează Copier Service pentru a alege abonamentul potrivit afacerii tale, fără grija costurilor ascunse!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *